Să știi, Doamne, c-am obosit
Sub greaua mea povară. .
Samariteanul meu iubit,
Ridică-mă dar iară!
Căci pentru Tine am lucrat
Cum am putut mai bine
Iar ca răsplată am aflat
Săgeți trase în mine...

Să știi, Doamne c-am obosit
De tot ce este-n lume,
Să tot aud cum ești hulit,
Cum râd mulți de-al Tău Nume...
E necredință pe pământ,
E boală și durere...
Pe-atâți sărmani îi văd plângând
Făr' de vreo mângâiere...
Iar cerul este tot mai gri. .
E gri și pentru mine...
Cu toți cei dragi Te-aștept să vii...
Când ne vei lua la Tine? ...
Căci jos fiind și noi simțim
Durerea, suferința...
Ne dă din Duhul Tău din plin,
Mărește-ne credința!
Să nu ne mai îngrijorăm
De apă sau de pâine
Ci-n Tine neclintiți să stăm
Prin tot ce fi-va mâine!

Să știi, Doamne c-am obosit
De-atâta așteptare...
Aproape că am ațipit
Și beznă e în zare!
Iar cerul este ferecat
Și mai lipsesc secunde...
Tu încă nu Te-ai arătat...
Unde ești Mire? . . Unde? ...
Te-aștept mereu, Te-aștept să vii
Sub bolta înnorată
Cu candela ce va luci
În noaptea-ntunecată!
Și cum să uit de casa mea
Ce-n alb e îmbrăcată?
Te-aștept cu cei iubiți din ea,
Te-aștept în prag, la poartă!

Ne toarnă iar prin Duhul Sfânt
În candele lumină
Și dă-ne aripi pentru-avânt
Spre slava Ta divină!
Ca sus, în cer, să ne-odihnim
De tot ce-a fost în lume
Când ca la nuntă toți să fim
Ne vei chema pe nume!